Sfârșit de partidă la Galați!
Min. 80: Darius Olaru ratează în primă fază din penalty, dar tot el revine și în învinge pe Dur-Bozoancă!
Min. 54: Alex Pop înscrie din penalty, după un fault în careu al lui Florin Tănase
Min. 48: Daniel Bîrligea driblează tot ce prinde în față și înscrie cu un șut fără replică pentru Dur-Bozoancă
Min. 46: Partidă reluată la Galați
Min. 45+1: Horațiu Feșnic pune capăt primei reprize
Min. 40: Musi profită de o ieșire hazardată a portarului Dur-Bozoancă, îi ia fața acestuia și înscrie golul doi al campioanei
Min. 26: Cisotti driblează în fața careului, rămâne în poziție centrală, dar șutul său trece la mică distanță de poarta lui Tîrnovanu
Min. 16: Alexandru Musi primește cartonaș galben după o simulare în careul advers
Min. 9: Bîrligea, nemarcat în careu, pune latul la o lovitură de colț de pe partea dreaptă și deblochează tabela la Galați
Min. Arbitrul fluieră începutul meciului!
Oțelul Galați (4-3-3): Dur-Bozoancă – Adăscăliței, Angha, Stefanovic, M. Silva – Bourard, Zivulic, Cisotti – Tănasă, Pop, Frederic
FCSB (4-3-3): Târnovanu – Creţu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Şut, Tănase, Olaru – Ștefănescu, Bîrligea, Musi
Partida Oțelul Galați – FCSB este Live Video Online pe prosport.ro de la ora 20.30, într-o dispută programată în runda a 18-a din Superliga României.
Meciul Oțelul Galați – FCSB are loc în etapa 18 și poate fi vizionat în direct și la TV, pe posturile DigiSport 1 și PrimaSport 1.
Oțelul Galați este pe locul 9 în clasamentul, cu 23 de puncte după 17 partide jucate, în timp ce FCSB se află pe locul 5, cu 27 de puncte. Echipa lui Dorinel Munteanu are o singură victorie în ultimele 11 meciuri în toate competițiile, obținută chiar în etapa a 17-a, în prelungiri, la Ovidiu, cu Farul Constanța, scor 1-0.
Partida Oțelul Galați – FCSB este Live Video Online pe prosport.ro de la ora 20.30, într-o dispută programată în runda a 18-a din Superliga României. Meciul de la malul Dunării poate fi vizionat în direct și la TV, pe posturile DigiSport 1 și PrimaSport 1.
Oţelul – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2-0, pe 30 august 2024, a fost ultima victorie reuşită de gălăţeni pe teren propriu în SuperLigă, iar de atunci au urmat trei remize şi două eșecuri. De partea cealaltă, FCSB a pierdut precedenta deplasare din campionat, 0-1 în prelungiri cu FC Botoşani, acesta stopând o serie pozitivă în deplasare formată din trei succese şi două remize.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă între cele două echipe a avut loc pe 26 iulie 2024, FCSB – Oţelul 0-2, prin goluri marcate de Juri Cisotti şi Diego Živulic.
Palmaresul lui Dorinel Munteanu vs. FCSB în toate competiţiile este următorul: 20 jocuri – 7 victorii – 3 remize – 10 înfrângeri.
Antrenorul grupării de pe Dunăre a câştigat titlul ca jucător al roş-albaştrilor în 2004-2005 şi a antrenat-o pe FCSB în 2008-2009. Palmaresul fostului internațional pe banca grupării din Capitală cuprinde o victorie, patru remize, trei înfrângeri.
Fundașul central Jonathan Cisse și mijlocașul central Juri Cisotti și-au revenit după accidentări, însă mijlocașul defensiv Santos Lameira este suspendat, iar Cristian Chira și Luca Andronache sunt în continuare accidentați.
La oaspeți, accidentați sunt Vlad Chiricheș, Mihai Lixandru, Alexandru Băluță, Baba Alhassan și Octavian Popescu.
„Știm cu toții valoarea lor, nu trebuie să mai aducem laude jucătorilor FCSB-ului, dar asta nu ne face să ne fie teamă. Trebuie să pornim meciul cu foarte mare încredere că putem obține un rezultat pozitiv, dar pentru asta trebuie ca jucătorii noștri să creadă că printr-o determinare ieșită din comun, vom putea să câștigăm.
Vrem victoria, dar nici un rezultat de egalitate nu ar fi ceva rău pentru noi. A făcut o partidă perfectă, în meciul tur, vreau și luni să facem la fel. Conexiunea la joc este foarte ridicată la nivelul lotului nostru.
Eu nu am văzut o serie așa neagră fără victorie, pentru că echipa a jucat bine. Eu am foarte mare încredere în jucători și mai sunt multe meciuri până la final. Sper să fie stadionul plin, așa cum vreau mereu”, a declarat Dorinel Munteanu
„Oțelul este o echipă care ne pune mereu probleme. OK, ce s-a întâmplat în trecut este în trecut, nu are legătură, dar știm că vom suferi mult pentru a obține cele 3 puncte. În toate meciurile din acest campionat trebuie să suferi pentru victorie. Venim după un meci european, am avut multe alte astfel de momente, așa că știm ce avem de făcut pentru ca echipa să fie pregătită”, a spus și Elias Charalambous.
Oțelul: Dur-Bozoancă – A. Rus, Stevanovic, Angha, Silva – Cisotti, Zivulic, Teles – Maciel, Al. Pop, Djuric
FCSB: Târnovanu – Creţu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Tănase, Şut, Olaru – Ştefănescu, Bîrligea, Musi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER